Salutări tuturor, şi ne cerem scuze pentru ora târzie la care publicăm newsletter-ul de azi, dar ne-am uitat la conferința de presă a președintelui Nicușor Dan și am adormit, acum ne-am trezit.
🟠 Am mai apucat să vedem doar finalul, când Şeful Sistemului l-a dat afară din sală pe jurnalistul Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigații Media pe motiv că „i-a adus injurii”, mai rămâne doar ca la viitoarea reuniune a Consiliului Păcii să învețe de la Donald Trump să le spună ziariștilor incomozi că sunt dezgustători, proşti, bolnavi la cap şi că arată ca naiba.
🟠 Ursula von Leyen a venit la Bucureşti să se întâlnească cu preşedintele României şi, pentru că n-au lăsat-o să intre la Arestul Central, a trebuit să se întâlnească cu Nicuşor Dan.
🟠 Elon Musk a cheltuit 445 de milioane de dolari în alegeri, dar aproape toți republicanii susţinuţi de el au pierdut, măcar Anca Alexandrescu ia bani de la candidații pe care-i îngroapă, nu dă de la ea.
🟠 Fair-play-ul lui Donald Trump a rezistat aproape o săptămână. După ce inițial a spus că acceptă înfrângerea din alegeri și că democrații au făcut „o treabă bună”, luni a sugerat că votul a fost măsluit, fără să aducă vreo dovadă. „Chiar crede cineva că aceste aşa-zise alegeri au fost corecte?”, a scris Trump pe Truth Social, partea bună e că Donald n-a pierdut de tot contactul cu realitatea, măcar știe c-a pierdut alegerile.
🟠 Cel mai măreţ preşedinte a recunoscut la emisiunea „60 Minutes” că a mers prea departe cu deportările: a dat afară din țară și oameni care munceau acolo cinstit, de ani buni. Deşi ai fi tentat să crezi că Trump se căieşte după ce americanii l-au pedepsit în alegeri, se pare că remuşcările au apărut imediat după ce Melania i s-ar fi plâns că printre cei deportaţi erau şi oameni pe care-i cunoştea și îi datorau bani.
🟠 Preşedintele SUA e din nou optimist că Moscova și Kievul vor ajunge la un acord de pace, cu mențiunea că e nevoie de concesii teritoriale: „Vor ajunge să aibă o Ucraină cu o formă puțin diferită”, mă rog, asta e problema lui Zelenski, important pentru Trump acum e să facă Rusia măreață din nou.
🟠 Mircea Miclea a fost criticat online după ce a vorbit despre școală la o conferință AUR în Parlament. Miclea a răspuns în Edupedu că ar fi prezentat aceleași idei la invitația oricărui partid, fiindcă educația e mai presus de politică. Frumos şi înălţător mesaj, dar în acelaşi timp organizatorul conferinței a fost Mihail Neamțu, care după ce i-a studiat pe Sfântul Augustin și pe Hegel, a trecut prin vreo patru partide, a zis despre Simion că e o nulitate și că „nu știe nimic despre nimic”, apoi s-a înscris în AUR și și-a retras declarațiile, spunând că suferea de Covid când le-a făcut, semn că educaţia o fi mai presus de politică, dar pentru unii parvenitismul e mai presus de toate.
🟠 Călin Georgescu e ca pisica lui Schrodinger, și în arestul central, și în arest la domiciliu, nici el nu mai știe noaptea în ce parte s-o ia spre baie când îl trezesc strămoșii care se tot foiesc şi se răsucesc în groapă.
Citeşti cu plăcere newsletterul nostru? Poţi să ne încurajezi să-l facem mai mare şi mai frumos cu butonul magic de mai jos.
🟠 Primăria București nu a avizat mitingul AUR pentru Călin Georgescu, programat sâmbătă, 14 noiembrie: Jandarmeria a descoperit că se pregăteau autocare din 39 de judeţe şi spune că a găsit pe internet îndemnuri la folosirea armelor albe, vărsare de sânge şi bătăi cu forţele de ordine. Forţele de ordine au mai atras atenţia că în centrul Capitalei sunt aşteptaţi şi 3.000 de suporteri ai Poloniei pentru meciul cu România, deci cel puţin 11 inşi vor lua bătaie sâmbătă seara.
🟠 Sesizare la Combaterea Discriminării pe numele Dianei Șoșoacă după ce a povestit că a văzut două fete sărutându-se pe stradă în Paris și le-a lovit violent, în cap, cu „geanta asta a mea imensă, nu ştiu ce am în ea, că are vreo 10 kile”, ştim noi ce-are în geantă, trei pui fripţi începuţi, un colac de parastas, pliculețe cu ketchup şi maioneză, rimel, ruj, apă de gură cu vitriol, botniţa şi 1000 de ruble.
🟠 Marian Neacșu, vicepremier PSD și ministru al Afacerilor Interne, este acuzat că ar fi copiat din lucrarea unei colege de la Universitatea Valahia Târgoviște și chiar și detalii din CV-ul acesteia, cu tot cu greșelile de scriere, pentru propria lucrare de doctorat, ca-n sceneta cu Dem Rădulescu şi Vasile Muraru - Zgăbearţă Iftode, să trăiţi! Din Văscăuţi, să trăiţi!
🟠 După scandalul botezului lui Alfred Simonis, Newsweek a făcut topul darurilor încasate de politicieni: George Simion a declarat 400.000 de euro la nuntă şi 60.000 la botez, Claudiu Manda şi Olguţa Vasilescu – 322.000 de euro, Ionuţ Stroe – 245.000, iar Alin Tişe – aproape 118.000 de euro la nuntă, sumă care îl face pe Tișe al doilea cel mai prosper poet din România, după Mircea Dinescu.
CINE V-A SONDAT AICI?
🟠 Conducem detașat în topul celor mai scumpe oraşe, cu un preţ de 3.316 euro/mp la cumpărarea unei proprietăţi, faţă de Bucureşti şi Braşov, cu aproximativ 2.310 euro/mp. De altfel, chiar la noi în redacție, la „No bine, Cluj!”, doar 2 ne permitem să locuim în Cluj, al treilea e nevoit să stea în București.
🟠 Tinerii de 18-29 de ani care câștigă cel mult 4.000 de lei net pe lună ar putea primi ajutor pentru chirie și reducere de 50% la transportul în comun, potrivit unui proiect legislativ depus în Parlament. Clujul e în categoria cu cel mai mare ajutor: 600 de lei pe lună, care nu-i mult, dar vă ajută să închiriaţi o cameră într-un bloc nou din Gheorgheni, mai ales dacă vă adunaţi trei-patru.
Citeşti cu plăcere newsletterul nostru? Poţi să ne încurajezi să-l facem mai mare şi mai frumos cu butonul magic de mai jos.
🟠 Alin Tişe a anunţat că vrea să fie preşedintele PNL fiindcă „partidul se îndreaptă înspre o direcţie greşită”, iar el oricum mergea încolo.
🟠 După Ion I.C. Brătianu, Vintilă I.C. Brătianu și I.G. Duca, PNL ar putea fi deci condus și de Alin D.J. Tișe.
🟠 Emil Boc n-a dorit să comenteze candidatura lui Tişe, spunând doar că „orice membru de partid are dreptul să candideze la orice funcţie”, adică un fel de „iar s-a îmbătat finu şi vorbeşte prostii.”
🟠 Boc susţine că i-a solicitat oficial constructorului metroului din Cluj să recupereze întârzierile şi că a cerut „un grafic rezonabil” pentru intrarea cârtițelor şi începerea lucrărilor în subteran. Turcii nu au reuşit să-l trimită încă pentru că trebuie să studieze cu atenţie calendarul, ca ziua aia de luni din 2036 să nu pice cumva de vreun Sfânt important.
🟠 Primarul a anunţat şi că vrea al doilea aeroport la Cluj până în 2050–2060, iar Tişe nu i-a rămas dator şi l-a taxat la podcastul Ziua Live: „Probabil a făcut o eroare, al doilea aeroport era prins în planul nostru de amenajare a teritoriului de vreo 10 ani” - oameni buni, locuiţi în acelaşi oraş, vorbiţi între voi, că altfel riscăm să ne trezim cu 3 aeroporturi.

🟠 CFR Cluj a împlinit marţi 119 ani. Suficient, ar zice creditorii lui Neluţu Varga.
🟠 Un bărbat a fost arestat preventiv la Turda într-un dosar de trafic de droguri, după ce anchetatorii au descoperit cocaină ascunsă într-o conservă, printre lemnele depozitate în curte; stat poliţienesc am ajuns, nu mai ai voie nici să pui conserve pe iarnă.
📷 AM FOST PE INSTA ŞI NE-A PLĂCUT - fotografia săptămânii

🟠 Dionisie Kenan Wang a devenit duminică primul preot chinez hirotonit în Biserica Ortodoxă Română, în cadrul unei ceremonii la Catedrala Mitropolitană din Cluj, urmând să oficieze slujbe în română și engleză pentru comunitățile de imigranți. „E necesar să putem renunța la stereotipuri” spune Wang, adică clujenii să nu se uite chiorâş la imigranţi în trafic sau pe stradă şi dacă se uită prin vizor să nu urle „n-am comandat nimic!”, că părintele a venit cu Iordanul, nu cu mâncarea.
🟠 Clujenii Gabriel Bota și Rudolf Nyari vor traversa Noua Zeelandă pe bicicletă să ducă basmele românești culese de Petre Ispirescu până într-o bibliotecă din orașul Bluff, unde Greuceanu şi Zmeul dansează Haka înainte să se ia la bătaie.
🟠 Franța îi acuză pe iranieni că se află în spatele atacului cibernetic care a provocat încălzirea frigiderelor și congelatoarelor din sute de supermarketuri şi alterarea unor produse proaspete și congelate în valoare de zeci de milioane de euro. Acum ne-am prins că şi România e atacată cibernetic în fiecare vară, şi noi care credeam că-s zgârciţi patronii ABC-urilor când nu funcţionau frigiderele de bere şi cola.
🟠 Compania americană Nvidia deschide o anchetă după dezvăluirile privind legătura amoroasă a directorului general Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză. În sfârşit, o femeie atentă, grijulie, care nu te întreabă doar de complezență cum a fost astăzi la serviciu.
⌛ MEMORIES - Ce ziceam acum un an
🟡 HORECA din Cluj ar traversa o perioadă dificilă, susține Ștefan Gadola, patronul restaurantului de la Chios: „Oamenii ies mai rar pentru că totul s-a scumpit, de la curent, la cartofi”. Explicația ar putea fi însă alta: la cât costă chiria, parcă ai vrea să stai în casă de toți banii.
🟡 Zilele acestea evitați cartierul Grigorescu şi zona stadionului cu mașina. La Garibaldi se lucrează, la Polivalentă e concert în fiecare seară, stai în trafic până-ți vine Rieu.
🟡 Prezent la Forumul Mondial al Primarilor, desfășurat la Rio, Emil Boc a vizitat stadionul Maracanã şi a tras la poartă pe celebra arenă braziliană. Slavă Domnului că n-a găsit nici o coasă pe-acolo, că-i lăsa și fără gazon.
🎯 Aici ar putea fi RECLAMA TA sau încă o glumă a noastră.
Ușurează-ne munca și alege să fie reclama ta.
🌱 ÎNAINTE E MAI BINE
- ştirea pozitivă despre oamenii, afacerile, iniţiativele şi investiţiile din Cluj -
Cultura îi lasă pe unii pe dinafară. La Cluj, 20 de adolescenți au testat o soluție
La Cluj, 20 de adolescenți de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere și Liceul Teoretic ELF au lucrat împreună în opt ateliere și au realizat o instalație senzorială care nu trebuie doar privită, ci poate fi descoperită în mai multe feluri.

Atelier. Împreună
„Alice și lumea care se transformă” a fost realizată de adolescenți cu și fără deficiențe de vedere, iar atât atelierele, cât și instalația au fost gândite de la început astfel încât toți să poată participa și crea împreună.
Lucrările lor au fost reunite într-o instalație participativă la „Pavilionul Tinerilor” din Parcul Feroviarilor. Spațiul poate fi parcurs și de persoane cu dizabilități, iar voluntarii Create.Act.Enjoy îi ajută pe vizitatorii care au nevoie de asistență.
Ce a funcționat și ce poate fi făcut mai bine
În cadrul proiectului a fost şi o masă rotundă la care s-au adunat oameni care lucrează direct în cultură, școală și accesibilizare: profesoara Andreea Goldiș de la Liceul ELF, Ligia Soare de la Animest, Alexandru Cucu de la AMAIS, Rarița Zbranca de la Centrul Cultural Clujean și artistele Janine Grün și Vera Belousov. Discuția a fost moderată Diana Buluga, fondatoarea Create.Act.Enjoy.
Nu a fost o discuție generală despre incluziune, ci experiența concretă a celor opt ateliere: ce bariere au apărut, ce soluții au funcționat și cum pot colabora artiștii, profesorii și specialiștii în accesibilitate.
De la un proiect local la o metodă de lucru
Experiența poate fi folosită și în alte școli, muzee sau organizații culturale. Ideea principală este ca accesibilitatea să fie luată în calcul când activitatea este concepută, iar persoanele cărora li se adresează să participe la construirea ei, nu doar să testeze rezultatul.
Promoţiile lunii la Iulius Mall
🦚 CLUJUL - SPECTACOL
🎭 Festival de teatru | Interferențe – ediția a X-a | 25 de producții din 14 țări, cu spectacole semnate de Silviu Purcărete, Emma Dante, Josef Nadj, András Urbán şi alţii - 10–22 noiembrie, Teatrul Maghiar de Stat și alte săli din Cluj-Napoca – bilete, o mare parte sunt deja sold-out.
💻 Conferință | IT Days 2026 – #DevelopersRecompiled | Două zile dedicate programării, inteligenței artificiale, securității cibernetice și inovației, cu peste 70 de speakeri și 60 de prezentări pe patru scene – miercuri și joi, 11–12 noiembrie, Cluj Innovation Park – detalii.
🤖 Artă & tehnologie | From Human to AI: Between the Lines | Expoziția „Soft Signals” aduce instalații interactive, artă generativă și experimente cu lumină și sunet, alături de dezbateri despre AI și un concert imersiv cu Antoine De Schuyter, pe 13 noiembrie, la Edison House of Music – 12–22 noiembrie, Institutul Francez din Cluj-Napoca – detalii
💃🏻 Karaoke Party | Give me some Spaţiu! - vineri, ora 21, Spaţiu Music Pub (Bardot Upstairs, Piaţa Muzeului 3) - bilete early-bird

👋 Pentru agenda completă + recomandări mai multe şi mai generoase,
abonaţi-vă şi la CooltCluj, tot aici, pe substack 👀
🎤 Concert & performance | COJO – Cum am ajuns să fiu ERUPT | Hip-hop, spoken word și un monolog despre povestea din spatele albumului „ERUPT”, într-un spectacol care combină muzica și teatrul – sâmbătă, 14 noiembrie, FORM Space – bilete
🏔️ Festival | Transylvania Mountain Festival | Filme despre alpinism și aventură, întâlniri cu exploratori, expoziții de fotografie și evenimente sportive. Gala din 21 noiembrie îl are invitat pe campionul mondial de escaladă Jernej Kruder – 17–21 noiembrie, Cinema Victoria și alte spații din Cluj – detalii şi bilete.
🎭 Spectacole la Teatrul Naţional - programul lunii noiembrie
🎭 Spectacole la Teatrul Maghiar - programul lunii noiembrie
🎯 Aici ar putea fi RECLAMA TA sau încă o glumă a noastră.
Ușurează-ne munca și alege să fie reclama ta.
🎈 ŞI CU COPIII CE FACEM?
Daţi-le o bluză pe sub bluză şi încă o bluză peste bluză şi ieşiţi cu ei pe-afară, la o plimbare până în centru, Mărăşti şi Mănăştur, unde săptămâna asta se întâmplă miniTIFF, un minifestival al filmelor pentru copii.
Până duminică, 15 noiembrie, miniTIFF aduce la cinematografele Victoria, Dacia și Mărăști producţii pentru copii de la 4 ani până-n adolescenţă.
Nu sunt doar proiecții: copiii pot discuta despre filmele văzute și pot participa la ateliere de animație, dublaj, actorie sau LEGO, la Casa TIFF.
Programul e împărțit pe categorii de vârstă, așa că părinții pot alege mai ușor ce li se potrivește copiilor.
Detalii şi noutăţi, pe pagina de facebook MiniTIFF.
🎵 PICK-UP LINES - vinilul săptămânii
(ascultat şi recomandat de David Sugár de la MeloMelanj)
Devine din ce în ce mai greu să justifici prezența ta voluntară în oraș, afară, înfofolit și mergând doar pe jos, așa, de amorul artei.
În schimb, odată cu mirosul primelor coji de portocale lăsate pe calorifer, parcă-parcă intră mai bine muzica. Intră și mai bine de pe vinil, că e mai „acolo”, cu tine în cameră.
Pentru a amplifica această senzație azi vă recomand o artistă de jazz/blues funk și cele adiacente. Jill Scott a scos în februarie primul ei album din ultimii 11 ani. Pentru cei nefamiliarizați cu ea, Jill Scott este una din vocile puternice care transcend genurile muzicale.
În anii ‘00 o auzeai în funk, în hip-hop și în breaks. M-am bucurat ca un copil mic când am găsit discul ei la distribuție și l-am putut aduce. Are același aer proaspăt, dar grav, vocea ei ca acum 20 de ani, merită să stea pe raft alături de voci legendare de blues și jazz, ceea ce le doresc și rafturilor voastre!
🐸 MEMA DE FURAT
Newsletterul nostru rămâne gratuit. Dar poţi să ne susţii să facem ce ne place şi să scriem în continuare doar ce vrem plătind un abonament lunar sau o donaţie unică. No bine, mulţumim!














