No bine, Cluj!
Cele mai noi știri din Cluj și alte orașe cu metrou
Bună dimineaţa tuturor, mai ales celor care stau pe telefon în coloană şi poţi să te strecori în faţa lor!
Astăzi e 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. La mulți ani tuturor glumeților, mai ales lui Alin Tișe și Emil Boc - la cât mai multe farse despre metrou, centura Clujului, trenul metropolitan și pasajul de la Tăietură, sunt foarte bune, ne-aţi păcălit de fiecare dată.
Apropo de păcăleli, cel mai măreț președinte al planetei a început să se prindă că prietenul lui kaghebist îl cam duce de nas și amenință Rusia cu sancțiuni economice nemaivăzute - aproape la fel de mari ca cele pe care le-a aplicat deja aliaților SUA.
Donald Trump a declarat într-un interviu pentru NBC News că nu exclude posibilitatea de a candida pentru al treilea mandat, mai ales că, a adăugat el, "o mulțime de oameni vor să o fac". N-a precizat însă dacă oamenii ăia sunt americani sau ruși.
Marine Le Pen a fost condamnată de justiția franceză la 4 ani de închisoare (2 cu suspendare și 2 cu brățară, deci nu va fi încarcerată) și 5 ani de interdicție în politică pentru deturnare de fonduri în dosarul unor consilieri angajați fictiv la Parlamentul European, dar care în realitate lucrau pentru partidul său. O speță asemănătoare cu cea a lui Dragnea, atât doar că Liviu a făcut și 2 ani de atelier auto înainte să ajungă în bucătărie.
Un sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan și făcut public chiar de acesta arată că George Simion conduce în cursa prezidențială cu 35% din intenția de vot, urmat de Victor Ponta cu 21,1%, Nicușor Dan cu 20,8% și Crin Antonescu cu 16,4%. Cât are Elena Lasconi n-am reușit să vedem, că n-aveam ochelarii.
Și acum, știrile!
🟠 Universitatea Cluj a bătut CFR-ul pentru a treia oară în acest sezon, scor 1-0, făcând fericit un oraș întreg. E vorba de Craiova, care a profitat de înfrângerea CFR-ului și e pe primul loc în campionat.
🟠 Între timp, patronul CFR-ului, Neluţu Varga, aflat în Africa, printre lingouri, a trimis un mesaj video către un anume "mister president", pe care nu-l numeşte, căruia îi promite 4.000 de kg de aur pe săptămâna viitoare. S-a vehiculat că ar putea fi vorba de Trump, de George Simion, de Cristi Balaj, dar, contactat de Prosport, Neluțu Varga a spus că imaginile sunt vechi de câțiva ani, din vremea când CFR-ul reușea să scoată măcar un egal cu "U".
🟠 În anul şcolar 2025-2026, județul Cluj va avea 106 clase pregătitoare în plus faţă de anul precedent. Cererea este uriaşă şi vine în special de la familiile tinere care vor să se stabilească în Cluj-Napoca şi Floreşti. Asta va însemna trafic şi mai mare dimineaţa, probleme şi mai grave cu lipsa spaţiilor pentru ore şi after-school, mai multe învăţătoare începătoare şi nepregătite şi, cel mai grav, încă 106 grupuri de whatsapp.
🟠 UBB organizează concursuri pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a, care pot înlocui examenul de admitere la facultate sau măcar crește nota. Bac-ul rămâne însă obligatoriu pentru înscrierea la facultate - e vorba totuși de UBB, nu de "universitatea" unde a terminat Marcel Ciolacu.
🟠 Clujul a fost capitala suveraniştilor şi conservatorilor europeni la finalul lunii martie. O alegere logică, dat fiind că e greu să găsești în România un oraș mai conservator decât Clujul, care votează același primar până ajunge la vârsta lui Franz Joseph.
🟠 Prezent şi el la Cluj, George Simion a postat un video în care este oprit de toţi oamenii de pe stradă, printre care mulţi tineri, pentru selfie-uri, felicitări şi strângeri de mână, ceea ce demonstrează că şeful AUR are în echipă oameni foarte capabili, cel puţin pe montaj video.
🟠 Încep lucrările la Spitalul monobloc pentru Copii, a declarat Alin Tişe, care a prezentat proiectul ca şi cum ar fi fost deja finalizat, şi-a felicitat colegii din CJ pentru munca depusă şi obiectivul îndeplinit, a spus despre spital că este unul dintre cele mai importante din Estul Europei şi că Clujul intră de astăzi într-o "altă paradigmă a sistemului medical", totul pentru "viitorul copiilor noștri", referindu-se probabil la momentul în care copiii noștri vor veni cu nepoţii la spitalul monoboloc din Borhanci.
🟠 Trei tineri clujeni au creat "Mănăștura", o bicicletă electrică cu ataş care te ajută să faci cumpărături sau să duci copiii la grădiniţă. Motorul are o autonomie de 100 de km, iar portbagajul suportă o greutate de 180 de kg, adică multe produse din magazin, vreo doi-trei copii sau o Dacia Spring, dacă rămâi fără baterie prin Mănăştur.
🟠 Din nou știri din Cluj, mica Brăilă: un bărbat a fost arestat după ce a încălcat ordinul de protecţie faţă de soţie şi a bătut doi jandarmi. Cu ocazia asta am aflat, iată, și de ce umblă jandarmii din Cluj câte doi: dacă unul dintre ei este agresat, celălalt îi sare imediat în ajutor și încasează jumătate din loviturile pe care le-ar primit colegul de unul singur.
📷 AM FOST PE INSTA ŞI NE-A PLĂCUT: Ştii că a venit primăvara când înfloresc copacii şi în jurul tău toată lumea zâmbeşte, în afară de cei care strănută.
🟠 Să trăiască dușmanii mei: în aşteptarea sărbătorilor de Paşte, Vlăduţa Lupău şi Georgiana Lobonţ înlocuiesc cântările şi clipurile cu manele cu concerte de muzică religioasă şi pricesne. Concertele de la Sala Polivalentă (6 aprilie - Vlăduţa şi 11 aprilie - Georgiana) sunt aproape sold-out, ceea ce înseamnă că mii de clujeni se vor ruga la unison pentru pace, sănătate, alinarea suferinţelor şi mai ales pentru încetarea vrajbei dintre cele două îndrăgite artiste.
🟠 În timp ce piaţa auto din Europa e în scădere, în România a crescut cu 4,5% în luna februarie. Asta înseamnă să ai autostrăzi!
🟠 Noua Dacie Bigster a fost prezentată la Cluj și poate fi deja comandată, la un preț între 19.900 și 32.000 de euro. De acum încolo, orice clujean care are banii ăștia va putea deci alege între boxă la subsol, loc de parcare sau Dacia Bigster.
🟠 AI-ul pe care-l folosim acum e o "fundătură tehnologică" şi nu poate evolua mai mult spre o inteligenţă apropiată de cea umană, susţin oamenii de ştiinţă. Adică e cam ca Anamaria Gavrilă, dacă vreţi.
🗨️ CĂ BINE ZICE… - CITATUL DEŞTEPT AL SĂPTĂMÂNII
" Nu este nici măcar imperialism american, ci mai degrabă America facilitând imperialismul rus. America își subminează cele mai importante alianțe, se izolează de bazele sale strategice esențiale, face mai ușor un posibil atac nuclear al Rusiei asupra SUA și expune teritorii arctice, odinioară sigure, expansiunii ruse"
▶️ Timothy Snyder, unul dintre cei mai apreciaţi istorici din lume, care a decis să se mute din SUA în Canada împreună cu soţia lui, părăsindu-şi posturile de profesori de la Universitatea Yale. Exodul oamenilor de ştiinţă din SUA pare să ia amploare în primele luni ale mandatului lui Donald Trump.
🌱 ÎNAINTE E MAI BINE
- ştirea pozitivă despre afacerile, iniţiativele şi investiţiile clujene -
Dezbatere: Rolul mass-media şi al reţelelor sociale în politică
Joi 3 aprilie, de la 16:30 la 19:00, la Transylvania College – Flavours Hub, are loc o discuţie deschisă între public şi specialişti despre influenţa pe care o (mai) are mass-media în politică şi despre ce s-a schimbat de când politicienii şi-au găsit platforme noi de comunicare / propagandă prin social media. Participarea este gratuită.
Printre invitați se numără Viorel Nistor, lector universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a UBB şi Florin Danciu, director și jurnalist la Cluj24. Ei vor dezbate alături de public modul în care mass-media poate influența percepțiile politice şi vor vorbi despre etica jurnalistică și responsabilitățile presei.
Organizatorul dezbaterii, Memento News, este un ONG fondat de elevi și studenți, dedicat promovării jurnalismului de calitate și educației media în rândul tinerilor. Mai multe detalii, în ştirea de pe cluj24.ro.
⭐ CLUJUL - SPECTACOL
🐾 Şorecari, pe Someş | Parada teckelilor clujeni - joi, 3 aprilie, ora 18, Plaja Grigorescu - detalii
🚗 Expoziţie şi Târg de Machete Auto - sâmbătă, 5 aprilie, între 9 şi 16, Sala Mare a Radio Cluj (str. Donath 160) - detalii
⛑️ Tehnici de prim-ajutor pentru toată familia | Organizaţia Studenţilor Medicinişti - sâmbătă şi duminică, 5-6 aprilie, între 12 şi 18, la Iulius Mall, etajul 1, zona Nike - detalii
MUZICĂ
🎻 Concert simfonic | Opere de Beethoven, Ceaikovski | Orchestra Filarmonicii Transilvania | dirijor Kristóf Baráti - vineri, 4 aprilie, ora 19, Casa Universitarilor, sala Auditorium Maximum - bilete
🔴 Luna Amară | Deschidere club Machines - vineri, 4 aprilie, ora 21, Machines (Republicii 10) - bilete
🕺 Jean de la Craiova - vineri, 4 aprilie, ora 21, Fabrica de Bere - bilete
🐻 The Urs - sâmbătă, 5 aprilie, ora 20, Fabrica de Bere - bilete
📿 Vlăduţa Lupău | Concert muzică religioasă - duminică, 6 aprilie, Sala Polivalentă BT Arena - bilete
TEATRU
O noapte furtunoasă (comedie după I.L. Caragiale, r: Dragoş Pop) - marţi, 1 aprilie, ora 19, Teatrul Naţional Cluj - detalii şi bilete | program Teatrul Naţional - aprilie
Ferma Animalelor (musical după George Orwell, r: Zoltán Puskás) - miercuri, 2 aprilie, ora 20 - detalii şi bilete | program Teatrul Maghiar - aprilie
Domnişoara din Tacna | Maia Morgenstern (dramă după Mario Vargas Llosa, r: Teodora Petre) - joi, 3 aprilie, ora 19, Casa de Cultură a Studenţilor - detalii şi ultimele bilete
Sânziana şi Pepelea (comedie după Vasile Alecsandri, r: Alexandru Dabija, muzica: Ada Milea şi Anca Hanu) - marţi, 8 aprilie, ora 19, Teatrul Naţional Cluj - detalii şi bilete
FILME
🖌️ Van Gogh: Poets & Lovers (documentar, r: David Bickerstaff, Marea Britanie, 2024) - duminică, 6 aprilie, ora 13, Cinema Arta - bilete
🎞️ Festivalul "Cluj Shorts" - 10-13 aprilie, Cinema Victoria, Cinema Mărăşti (intrare gratuită), Cinema Arta, Casino Parcul Central (intrare gratuită) - detalii şi program
PODCASTURI
😂 Personajul de comedie şi de desene animate Unguru Bulan, despre Mănăştur, viaţă şi politică la podcastul "Nicu şi prietenii săi", pe youtube.
🪈 Răzvan Krivach, una dintre cele mai bune voci ale Clujului, la Clujăreala lui Marius Aciu.
👋 Pentru agenda culturală completă + recomandări mai multe şi mai generoase,
vă recomandăm să vă abonaţi la CooltCluj, tot aici, pe substack. 👀
🎈 ŞI CU COPIII CE FACEM?
Trimiteţi-i la şcoala de ciclism. 🚵
Din 15 aprilie, Asociaţia "Clujul Pedalează" organizează antrenamente de bicicletă, unde copiii pot învăţat tehnici esențiale de ciclism, dar și reguli de circulație.
Pe lângă exersarea echilibrului și a îndemânării pe bicicletă, copiii vor învăța să interpreteze corect semnele de circulație, să circule defensiv și să fie atenți la trafic. Scopul este să-i ajute să devină bicicliști responsabili și siguri pe ei, fie că se plimbă prin parc sau pe stradă.
Cursurile sunt organizate pentru copiii între 8 şi 14 ani, indiferent dacă sunt deja experimentaţi sau pedalează cu roţi ajutătoare, și se desfășoară în spații sigure, sub îndrumarea instructorilor.
Antrenamente săptămânale: luni, marți, miercuri și joi, între orele 17:30-19:30;
Cursuri speciale în vacanța de vară: între orele 8:00-17:00, cu mic dejun și prânz incluse;
Tabere de drumeție și ciclism de mai multe zile în diferite locații montane din jurul Clujului;
Înscrieri şi întrebări, pe clujulpedalează@gmail.com.
✍️ MIHAI HOSSU: JURNALUL UNUI AN CUM NU A MAI FOST ALTUL
"U" Cluj - CFR 1907 Străzi 1-0
Trei la rând. Sunt puține lucruri predictibile în viață: nașterea, un nou mandat de primar pentru Boc și victoria cu 1907 Străzi.
Devine plictisitor.Toate cântecele noastre din anii 2000 le-au furat ceferiștii și le cântă la meciuri. Ai aceleași sentimente ca la concertele din Polivalentă cu CC Catch, Snap și Sabrina, te bat pe umăr amintirile tinereții.
În prima repriză am ajuns foarte ușor în careu. E drept că în al nostru.
Rog galeria oaspete să fie atentă la următoarele meciuri. Să nu mai arunce cu torțe pe gazon! Chiar nu vrem să avem terenul suspendat în Gruia, la retur.
Chipciu, imperial.
Înainte de această înfrângere, ultima echipă care o bătuse pe CFR 1907 era... Universitatea Cluj!
Orice elev frânar zice la școală că știe două complexe în Cluj: cel de natație, "David Popovici" și Universitatea Cluj.3 victorii cu CFR, 2 cu Rapid. Ne scot ăștia linia ferată din Cluj, le deraiază toate garniturile aici.
Textul complet e pe facebook.
🐸 CE-AI FĂCUT, MEMĂ?
Dacă aveţi păreri sau idei despre newsletter, scrieţi-ne un reply la acest mail sau mesaj, pe butonul de mai jos.






