No bine, Cluj!
Cele mai noi știri din Cluj și alte orașe cu metrou.
Salutare tuturor, în special celor care nu ne vor dispera în următoarele două săptămâni că e posibil să dispară viața pe Pământ dacă nu votăm ca ei.
George Simion a câştigat primul tur al alegerilor şi e mare favorit să-l învingă pe Nicuşor Dan în finala din 18 mai, ceea ce înseamnă că suntem din ce în ce mai aproape de apartamentele de 35.000 de euro - cu menţiunea că astea ale noastre, cele pe care le avem acum, vor costa atâta.
Clujul e singurul județ din țară unde Nicușor Dan a fost pe primul loc, alături de Bucureşti. După dezastrul din toamnă cu Ciucă, liberalilor clujeni nu le-a reuşit schema nici cu Crin Antonescu, care a fost abia al treilea, după Simion. Astfel, Nicuşor Dan a contactat deja PNL Cluj pentru a obţine asigurări ferme că Boc şi Tişe nu-l vor susţine public pentru turul 2.
Să remarcăm și faptul că, în sfârșit, clujenii au mai votat și alt primar în afară de Emil Boc.
George Simion a zburat la Viena în seara alegerilor şi s-a întors luni la prânz. Nicuşoriştii sugerează că ar fi fost chemat să dea raportul ofițerilor ruși de legătură, dar poate s-a dus să se opereze de urgenţă la menisc ca să semene și mai tare cu Călin Georgescu.
PSD a decis să nu susțină nici un candidat în turul 2, urmând să ne spună imediat după anunțarea câștigătorului cu cine a ținut.
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de premier, a decis să rupă coaliția și a anunțat că atâta timp cât va fi el președinte al PSD "nu va exista o guvernare PSD - AUR". Așadar, un guvern PSD - AUR ar fi posibil foarte curând.
Cătălin Predoiu e pentru a treia oară premier interimar, pentru că pare genul ăla de băiat săritor căruia serviciile îi dau cheia ta să-ți ude florile când ești plecat.
Elena Lasconi şi-a dat demisia de la şefia partidului după ce a obţinut mai puţine procente decât litere sunt în USR.
Daniel Funeriu a obţinut 0.5% din voturi, ceea ce înseamnă că românii nu prea își doresc la conducerea ţării un intelectual carismatic şi capabil, cu doctorat franţuzesc în chimie supramoleculară, cum este adesea caracterizat Daniel Funeriu în postări elogioase scrise pe internet de utilizatorul Daniel Funeriu, probabil coincidenţă de nume.
CINE V-A SONDAT AICI?
Şi acum, știrile!
🟠 Primăria Cluj a semnat un parteneriat cu CFR pentru proiectul trenului metropolitan, o garanţie în plus că lucrurile se vor mişca repede şi că nu vor fi întârzieri.
🟠 Ploaia şi inundaţia în Cluj. Probabil v-ați întrebat și voi de ce, de fiecare dată când plouă zece minute în orașul de 5 stele, apa ajunge până la pragul mașinilor și nu se scurge în canalizare, ca în orașele de mai puține stele. Din ce am observat noi, se întâmplă pentru că gurile de canal fie au fost lăsate deasupra asfaltului, fie atunci când fost aduse la nivel n-au fost protejate de către constructorul drumului și s-a turnat asfalt peste ele. Dar nu-i nimic, după ce termină podurile peste Someș, primarul Emil Boc poate ne face câteva poduri și peste străzile care se inundă mai des - cum avem la Polus, de pildă.

🟠 CFR a refuzat să pună la vânzare suficiente bilete pentru fanii lui "U" la derby-ul Clujului, disputat în weekend. Decât să meargă doar 1.000 dintre ei, suporterii Universităţii au preferat să vadă toţi meciul împreună pe un ecran uriaş pe dealul dintre Cluj Arena şi Sala Polivalentă, unde s-au simţit ca acasă, au cântat non-stop şi s-au auzit doar ei pe toată durata partidei, exact ca la toate derby-urile din Gruia.
🟠 Giuseppe Fiorini, maestru de Latte Art şi campion al Italiei la decorat cappuccino, va susţine un spectacol la Cluj şi va organiza cursuri pentru barista care vor să înveţe să deseneze frumos pe cafele, ca să nu-i mai luăm la rost "Pentru ce, mă? Pentru ce 18 lei?"
🟠 Restaurantul Chios îl caută pe hoţul care a furat din local mingea de fotbal semnată de jucătorii Generaţiei de Aur. Bărbatul a stat la masă, a băut, s-a simţit bine, apoi a subtilizat mingea şi a plecat fără să-l observe nimeni. Sigur, e urât să furi mingea Generației de Aur, dar în apărarea hoțului să spunem că măcar a furat-o din vitrina de la Chios, nu dintre mâinile lui Prunea.
🟠 "No Visa for you!" - România a fost scoasă definitiv din programul Visa Waiver, revenim la cozile la ambasadă. Cum însă viza obținută la București nu-ți garantează 100% intrarea pe teritoriul SUA, ca să evitați surprizele neplăcute puteți zbura prin Dublin sau Abu Dhabi, unde guvernul Statelor Unite are așa-numite centre Preclearance. Verificarea finală pentru intrarea în SUA se face în aceste centre, înainte de îmbarcare - dacă e să vă refuze, măcar vă întoarceți cu Ryanair-ul de la Dublin sau Abu Dhabi, nu după ce ați trecut oceanul spre America. Și nici nu riscați să i se pară vameșului american că aveți față de mexican și să vă trimită din greșeală în El Salvador.
🟠 Dacia Sandero este cea mai vândută maşină în Europa în 2025, iar Dacia Duster prinde și ea top 10, e pe opt. Doar încă o criză mondială ne mai trebuie şi s-ar putea relansa şi Trabantul.
🟠 Miercuri începe conclavul pentru alegerea noului Papă. Conform caselor de pariuri, favoriţi sunt Pietro Parolin (Italia, 70 ani, conservator moderat), Luis Antonio Tagle (Filipine, 67 ani, progresist), Matteo Zuppi (Italia, 69 ani, progresist) şi Donald Trump (SUA, 78 de ani, răufăcător din desene animate).
🗨️ CĂ BINE ZICE… - CITATUL DEŞTEPT AL SĂPTĂMÂNII
"Noul președinte al României va trebui să gestioneze relația cu o coaliție de guvernare astfel încât România să aibă în opoziție un partid pro-occidental de anvergură, cu soluții alternative la politicile guvernamentale, puternice și cu priză la propriul electorat – altfel, la alegerile viitoare ne-am putea trezi cu partidele populiste urcând spre 50%."
▶️ Jurnalistul Cristian Grosu, într-o analiză generoasă despre "Președintele celei mai complicate situaţii de la Revoluţie încoace".
🌱 ÎNAINTE E MAI BINE
- ştirea pozitivă despre afacerile, iniţiativele şi investiţiile clujene -
O şcoală a scos peste 100 de oameni la pedalat pe Someş
Peste 120 de elevi, părinți și profesori de la Școala „Ion Creangă” din Cluj-Napoca au participat luni la un marș pe biciclete de „Săptămâna Verde”.
Fără mare festivism, marșul a arătat ce înseamnă organizare serioasă într-o comunitate. O singură școală a reușit să aducă peste 100 de oameni pe biciclete, într-un oraș în care traficul e subiect sensibil și infrastructura pentru cicliști e încă în lucru.
Traseul – Parcul Rozelor – pista pentru biciclete de pe malul drept al râului Someș – strada Splaiul Independenței – Pod Garibaldi – pista pentru biciclete de pe malul stâng al râului Someș – Pod Rozelor – Parcul Rozelor – a fost parcurs în siguranță, cu sprijinul Poliției Locale.
Coordonatoarele proiectului, profesoarele Camelia Sîncrăian Pop și Simona Mariaș, au explicat că acțiunea a avut și un mesaj clar: bicicleta este cel mai eficient mijloc de transport urban – rapid, ecologic și accesibil. Iar implicarea părinților și profesorilor alături de elevi a întărit ideea că obiceiurile sănătoase și sustenabile se antrenează cel mai bine în comunitate.
⭐ CLUJUL - SPECTACOL
🛡️ Siguranţa Psihologică | Conferinţă pentru antreprenori şi profesionişti cu Adrian Florea - miercuri, 7 mai, ora 17:30, Cloudflight Cluj (Henri Barbusse 44-46) - detalii şi formular de înscriere gratuită
🇺🇦 Expoziţie şi Târg al Meșteșugurilor Ucrainene | Îmbrăcăminte | Artizanat | Picturi | Bijuterii, decoraţiuni, accesorii - marţi - duminică, 6-11 mai, la Centrul pentru Tineret Cluj (str. Iuliu Maniu 1) - program şi detalii
🧵 Vino la Hoia | Târg Meşteri Populari | Degustare de vinuri | Ateliere pentru copii - vineri - duminică, 9-11 mai, în Parcul Etnografic "Romulus Vuia" - detalii
🌭 Street Food Festival - joi - duminică, 8-11 mai, pe Platoul Sălii Sporturilor - detalii
MUZICĂ
🪗 Mihai Mărgineanu - vineri, 9 mai, ora 21, Fabrica de Bere - bilete
🤙 DOC | Lansare Album - sâmbătă, 10 mai, ora 20, Form Space - bilete
💒 Azur - sâmbătă, 10 mai, ora 21, Fabrica de Bere - bilete
🐷 Ada Milea | Anca Hanu | Bobo Burlăcianu | Cristi Rigman - duminică, 11 mai, ora 18, Fabrica de Bere - bilete
🎤 Karaoke Party | Give me some Spaţiu - vineri şi sâmbătă, 9-10 mai, ora 22, Spaţiu Music Pub, Piaţa Muzeului 3 (Bardot, la etaj) - detalii şi bilete
🎧 15 ani de Atelier - joi şi vineri, 8-9 mai, Atelier Cafe (str. Memorandumului 9) - detalii
PODCAST ŞI UMOR
👁️ Mihnea Măruţă într-un dialog cu Florin Danciu la podcastul Contraste, despre alegerile din 18 mai, ură, speranţă şi spectrul dictaturii în România şi în lume.
🪷 Un interviu emoţionant cu Fuego (dublat de Silviu Gherman) despre filme, porumbei, costume şi mai nimic despre alegeri.
🐦 Nicu Bendea la o poveste cu actorul şi umoristul Adrian Cucu.
👋 Pentru agenda culturală completă + recomandări mai multe şi mai generoase,
abonaţi-vă şi la CooltCluj, tot aici, pe substack. 👀
🎈 ŞI CU COPIII CE FACEM?
Puneţi-i să-şi facă temele din timp, ca să puteţi merge cu ei duminică, 11 mai, la concertul Adei Milea de la Fabrica de Bere. Uşile se deschid la 6 seara, dar e posibil ca Ada şi trupa să apară pe scenă numai pe la 8; la Fabrica de Bere nu ştii niciodată sigur. Nici afişul nu-i prea clar, dar cel puţin Bobo Burlăcianu va fi acolo, dacă nu şi Anca Hanu şi Cristi Rigman. Pe facebook-ul Adei sunt etichetaţi şi ei, aşa că 🤞.
De ce să mergeţi cu copiii? Muzica şi versurile Adei Milea pot fi o binemeritată vacanţă de la youtube şi tiktok pentru minţile tinere şi sunt o declaraţie autentică de dragoste pentru limba română, dincolo de gălăgia naţionalistă din ultima vreme. Copiii de până în 12 ani intră gratuit, altfel biletul e 75 de lei.
🐸 CE-AI FĂCUT, MEMĂ?
Administraţia clujeană şi priorităţile.








Băbăiatule ...
Eram între Simion și nunți ... a fost strâns.
Văzut pe Cucu.
Mersi de Gherman.
Muie Simion.
Nu știu voi, dar matematica...