No bine, Cluj!
Codul - roşu, nunta - gay, palaneţul - uriaş, Justin la Electric - impecabil.
Salutări tuturor, în special vouă că deschideţi newsletterul, citiţi glumele, le trimiteţi şi prietenilor şi ne scrieţi dacă aveţi sugestii sau reclamaţii.
Cod roşu de caniculă în 6 judeţe şi în Bucureşti, unde vor fi peste 40 de grade. S-a înroşit harta în sudul ţării ca în vremurile bune ale PSD-ului.
Doi din trei români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un conducător bun, iar al treilea e convins că tot pe vremea lui Dej era mai bine.
Şeful Protecţiei Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, audiat şi percheziţionat de DNA pentru că l-ar fi avertizat pe patronul unui hotel din Sinaia că urmează să-l controleze. Adică doar şi-a făcut treaba, a protejat un biet consumator.
CFR introduce săptămâna de lucru de 4 zile pentru o parte din angajați. Compania nu a precizat și care angajați, noi sperăm că nașii.
Susţinătorii AUR au protestat duminică împotriva Guvernului Bolojan, s-au încăierat cu jandarmii şi au blocat autostrada A1, un bun exerciţiu pentru o viitoare guvernare alături de PSD, când vor învăţa să blocheze profesionist şi alte proiecte de infrastructură.
Protestul de la berărie: George Simion a urmărit manifestaţia suveraniştilor din Bucureşti de pe o terasă din Cipru până la ora închiderii, când l-au ridicat şi l-au pus cu picioarele în sus pe masă.
Ilie Bolojan a dat afară opt ospătari angajaţi la stat care îi serveau pe demnitarii din Palatul Victoria şi pentru salariile cărora guvernul plătea 80.000 de lei lunar. Ni se pare un gest firesc, și noi ne-am lua băutură de banii ăia și ne-am servi singuri, că nu ne cade mâna.
Victor Ponta conduce în topul deputaților chiulangii, ceea ce era de așteptat, fiindcă de regulă cine copiază și chiulește.
CINE V-A SONDAT AICI?
ŞI ACUM, ŞTIRILE!
🟠 Grevă de avertisment în 30 de primării din județul Cluj. Angajații își vor suspenda activitatea, miercuri, timp de două ore, maximum cât pot să reziste fără Solitaire.
🟠 Şoferii de la CTP Cluj vor purta toţi uniforme de serviciu. Altfel e când îţi taie unul în cămaşă şi cravată calea şi începeţi să vă înjuraţi ca domnii, nu ca birjarii.
🟠Viceprimarul Dan Tarcea a testat, într- un camion, noua rută ocolitoare pentru traficul greu: plecare din Apahida - centură - drumul expres Tureni - şi pe autostradă până la Nădăşelu, convingându-i pe şoferi că e cu mult mai bine şi mai eficient să evite Clujul. Urmează să le spună floreștenilor acelaşi lucru și toate problemele sunt rezolvate, nu trebuie să se mai chinuie să nu facă metroul ăla.
🟠 Primăria a premiat cuplurile care au aniversat 50 de ani de „căsătorie neîntreruptă”. Emil Boc le-a vorbit seniorilor timp de aproape nouă minute despre proiectele mari de infrastructură ale Clujului - metrou, tren metropolitan și alte lucruri cu care vor putea circula nepoţii lor când vor avea şi ei nepoţi.
🟠 Comuna clujeană Ceanu Mare va intra în Cartea Recordurilor cu un palaneț de 1,32 metri în diametru, frământat şi pregătit de trei femei, care încercau să facă un palaneţ şi mai mare, dar tot veneau copiii şi-şi băgau degetele în aluat.
🟠 În schimb, Primăria Turda a decis să anuleze Zilele Oraşului, care ar fi costat 1,2 milioane de lei, ca „un gest de respect faţă de contribuabili”, dar respectul pentru Dorian Popa care trebuie să-şi găsească altă chermeză la care să se dezbrace pe bani publici unde este?
🟠 Un tânăr din Cluj a intrat într-un cabinet stomatologic, a furat un portmoneu, a făcut o programare pentru dureri de măsea şi a plecat. Poliţia îl caută acum pentru recuperarea prejudiciului - 300 de lei cât erau în portmoneu şi 500 cât te costă acum doar să intri într-un cabinet stomatologic.
🟠 Alin Tișe a vorbit la podcastul Contraste de la Cluj24 despre povara funcției de președinte CJ: „E o poziție care te macină. Ești singur într-o barcă în mijlocul oceanului. Nu poți avea încredere în nimeni. Încă am energie să lupt, dacă nu pentru mine, atunci pentru județ”. Iată cum în complexa personalitate a lui Alin Tișe și-au dat întâlnire Ernst Hemingway și Che Guevara, plus Armin van Buuren, care era deja acolo.
📷 AM FOST PE INSTA ŞI NE-A PLĂCUT: Doar speciile care evoluează și se adaptează supraviețuiesc. Omul cu cap de umbrelă, o nouă creatură apărută din ploile de la Bonțida.
🟠 Doi piloţi de avion, un clujean şi un belgian, mire şi mire la prima nuntă gay publică din Cluj. O mare parte dintre invitaţi au fost vizibil stânjeniţi şi tensionaţi pe toată durata evenimentului pentru că, fiind prima, nimeni nu a ştiut să le spună cât mai merge darul la o nuntă gay.
🟠 Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Aşteptăm cu interes şi veşti despre lansarea programului Rabla pentru maşini.
🟠 A început un nou sezon de Insula Iubirii. Nu înțelegem cum show-ul mai face audiență, când toată lumea știe deznodământul: la final, cea mai tare ispită pleacă acasă cu Arpad Paszkany.
🟠Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul și a întrebat unde sunt fiicele sale. Probabil medicul care l-a resuscitat i-a zis exact ce-am auzit că i-a zis un băiat unui tovarăş de-ai lui într-o dimineaţă de Electric Castle: „Eşti cam viu, cum dracu’ eşti aşa viu?”.
EDIŢIE SPECIALĂ - ELECTRIC CASTLE
🟡 A plouat atât de tare la Electric de-ţi intra apa în chiloţi prin pelerină şi cea mai uscată parte a corpului era gâtlejul, că pe ăla nu-ţi permiteai să-l uzi tot timpul.
🟡 Fanii Electric Castle au fost foarte dezamăgiţi de Justin Timberlake, după ce au stat ore în ploaie în așteptarea show-ului. Artistul american şi-a făcut impecabil treaba - a urcat pe scenă, a dansat şi a plecat - nu e vina lui că oamenii n-au făcut nici un efort să se informeze înainte şi au venit la festival cu impresia greşită că el şi cântă.
🟡 Justin a plecat mai repede de pe scenă şi fără să salute publicul, după ce soţia lui, frumoasa Jessica Biel, care l-a însoţit în Cluj şi la Bonţida, îi tot făcea semne să încheie mai repede şi chiar a fost auzită răstindu-se la el din back-stage: „Hai la LIDL că se aglomerează şi înnebunesc dacă nu mai au foietaje alea cu cârnaţi!”.
🟡 Fee-ul lui Timberlake ar fi fost puţin peste 1,5 milioane de euro. Aşa e de înţeles că a făcut un show jalnic, noi nici nu ne ridicăm din pat pentru un milion jumate, ne culcăm înapoi şi visăm de la 10 în sus.
🟡 Se zice că Yungblud ar fi făcut cel mai bun show de la Electric Castle 2025. Da, foarte talentat copilul, dar care-i faza cu artiştii care cântă dezbrăcaţi - Yungblud, băiatul de la Imagine Dragons, Dorian Popa - pe ăștia îi vezi la bustul gol mai mult decât pe David Popovici.
🟡 Pe lângă concerte şi petreceri, la EC au fost şi multe „activări” ale brandurilor care organizau activităţi pentru public. Ne-au atras atenţia hostesele care nu te mai întreabă dacă eşti fumător şi nu-ţi mai dau pachete, te întreabă dacă eşti „consumator de nicotină” şi-ţi oferă iqos-uri. Doi băieţi au ascultat foarte atenţi o prezentare, ca la final s-o întrebe pe fată: „Auzi, n-ai cumva o ţigară?”
🟡 Au fost 5 zile de festival în care oamenii au uitat de toate, de stres, de job, de agitaţia din oraş, de politică, de prieteni, de familie. Singurul lucru de care n-au putut uita au fost lecțiile de Duolingo, că-ţi dă aplicaţia 140 de notificări pe zi.
🗨️ CĂ BINE ZICE… - CITATUL DEŞTEPT AL SĂPTĂMÂNII
„Omenirea se apropie de un moment în care nu va mai accepta moartea și, implicit, nu se va mulțumi cu unicitatea corpului primit la naștere.”
Jurnalistul şi scriitorul despre cele 3 căi prin care moartea poate fi înfrântă şi cum se raportează corpul muritor la ele, într-un articol de pe substack.
🌱 ÎNAINTE E MAI BINE
- ştirea pozitivă despre afacerile, iniţiativele şi investiţiile clujene -
Electric Castle 2025 s-a terminat cu un nou record: peste 289.000 de participanți din 15 ţări în cele cinci zile de festival. Organizatorii au anunțat deja că pregătirile pentru ediția de anul viitor au început, iar restaurarea castelului și reamenajarea domeniului continuă.
Proiectul include refacerea fațadelor și consolidarea unor zone fragile ale obiectivelor istorice, iar în paralel se lucrează la amenajarea unor noi spații verzi pe o suprafață de 15 hectare. Specialiștii și voluntarii încearcă să transforme permanent această zonă într-un loc funcțional și atractiv, care să poată fi folosit și apreciat dincolo de festival.
„În spatele ediției din acest an stau 2.000 de oameni care, în diferite etape de implementare a evenimentului, au muncit pentru ca acesta să aibă loc. O echipă de câteva sute de oameni rămâne în locație pentru a readuce domeniul Banffy în forma sa inițială până la ultimul detaliu”, transmit organizatorii.
Electric Castle rămâne nu doar unul dintre cele mai mari festivaluri din România și un punct de referință important pentru scena muzicală europeană de vară, ci și un exemplu despre cum un festival poate contribui la revitalizarea patrimoniului și la transformarea unei zone rurale într-un spațiu viu și implicat în viața comunității și a publicului.
Abonamentele pentru Electric Castle 2026 au fost deja puse în vânzare la preţuri speciale (super early bird) şi le puteţi găsi pe site-ul festivalului.
⭐ CLUJUL - SPECTACOL
CÂTEVA RECOMANDĂRI
🎸 Film-concert | Roger Waters - This is not a drill | Premieră - marţi, 23 iulie, ora 20, Cinema Victoria - detalii
🥂 Răcoreală cu Prosecco în Muzeului - joi, 24 iulie, ora 19, Terasa Bardot, Piaţa Muzeului - detalii
📹 DOC-FEST | Festival de Film Documentar în natură - vineri - duminică, 25-27 iulie, sat Copăceni, comuna Sănduleşti, judeţul Cluj - detalii
🧺 Picnic by Night | Atelier de mici cu Beard Brothers - sâmbătă, 26 iulie, de la ora 16, la Camping Colina (capăt de Mănăștur, pe drumul Sf. Ion) - detalii
🏖️ Festivalul Vamos a la Playa | 10 zile de muzică, dans şi evenimente - vineri, 25 iulie - luni, 3 august, la Plaja Grigorescu - detalii
PODCAST şi COMEDIE
🎭 Actorul clujean Sorin Misirianțu la podcastul Clujăreală: „Teatrul e și nevastă și amantă și fiică și vis”.
🚚 Epic Show - Ce duci cu tine obligatoriu la grătar?
👋 Pentru agenda culturală completă + recomandări mai multe şi mai generoase,
abonaţi-vă şi la , tot aici, pe substack 👀
🎈 ŞI CU COPIII CE FACEM?
Mergeţi cu ei la Atelierul de Mici de la Camping Colina, pentru o cauză bună. Picnic by Night revine sâmbătă, 26 iulie, de la ora 16, în capăt de Mănăştur, de data asta şi cu un atelier de mici, pe lângă muzică, piscină, zonă pentru copii și chill.
Ăia micii pot învăţa cum se fac micii buni, în familie: ce carne se folosește, ce proporții, ce condimente și cum să-i facă pe gustul lor.
Intrarea e gratuită, dar dacă vrei să-ți faci micii tăi pe grătar, biletul e 30 de lei – costul ingredientelor.
Evenimentul face parte din campania „This is your year!” de la Asociaţia Beard Brothers care vrea să organizeze 12 evenimente, câte unul pe lună, pentru a-şi susţine campaniile şi proiectele umanitare.
MIHAI HOSSU: Cei mai frumoşi ani
„U” Cluj - UTA 1-1
Voi credeți că e ușor să joci pe trei fronturi? Campionat, Cupa României și Conference League.
Suntem neînvinși în toate trei, mai încet cu criticile!Sper să nu se plângă Untold de cum le-am lăsat gazonul.
Mai urât decât UTA e numai Aradul. Dumnezeu a făcut Aradul doar ca să le mai taie maul bănățenilor din Timișoara.
Banatul a primit pedeapsă Aradul la fel cum Ardealul a fost blestemat cu Florești.Orașele urâte au echipe urâte. Uitați-vă la Ploiești sau la Gruia.
Ce noroc pe mine că nu sunt antrenor la „U”. Aș băga portar în poartă.
Prinde Boc peștișorul de aur
- Emile, sunt vremuri grele, e mai pe tăiere totul, pot să îți îndeplinesc o dorință. Una singură.
- Metrou, centura metropolitană, Universitatea Cluj în cupele europene…
- Băăă, una am zis!Da’ și peștele bandit; i-a îndeplinit cea mai grea dorință!







